Solskjaer nu se gandeste la demisie

24 octombrie 2021 21:47:24 CET

La finalul umilintei istorice suferite de Manchester United cu Liverpool duminica, pe Old Trafford, scor 0-5, managerul Ole Gunnar Solskjaer a declarat ca nu este tentat sa renunte la banca tehnica a Diavolilor Rosii.

Naby Keita a deschis scorul in minutul 5, Diogo Jota a dublat avantajul (13), iar Mohamed Salah a reusit tripla (38, 45+5, 50); gazdele au jucat in inferioritate dupa eliminarea lui Paul Pogba (60).

Dupa cea mai grea infrangere din istorie suferita pe teren propriu cu Liverpool, Manchester United are cota 2.25 sa o invinga in etapa a 10-a pe Tottenham, cotata cu 3.00 sa obtina cele trei puncte in fata propriilor suporteri.

Suntem prea aproape de ce ne-am propus ca sa renunt acum.

Ole Gunnar Solskjaer

„Este greu sa spui altceva in afara de faptul ca e cea mai neagra zi de cand ii conduc de pe margine pe acesti baieti. Nu am fost destul de buni nici din punct de vedere individual, nici ca echipa.

Nu poti sa le oferi celor de la Liverpool atat de multe oportunitati, stiam asta, dar din pacate asta s-a intamplat. Am lasat spatii, iar ei au fost cinici si au marcat la fiecare sansa.

Al treilea gol a decis definitiv soarta meciului. Eu sunt vinovat. Eu am fost cel care a decis tactica si abordarea partidei. In ultimii doi ani si jumatate am avut aceeasi abordare in partidele cu Liverpool.

Azi, ei au fructificat fiecare ocazie pe care si-au creat-o. Suntem Manchester United si vreau ca intotdeauna sa controlam meciurile si sa aratam autoritate pe teren, dar azi nu s-a intamplat asa. Sezonul trecut am pierdut cu 6-1 cu Spurs si am facut un meci mult mai rau.

Nici nu se poate compara cu ce a fost in seara asta. Nu ma voi da la o parte, am ajuns prea departe ca grup. Suntem prea aproape de ce ne-am propus ca sa renunt acum″, a declarat Solskjaer, a carui echipa are trei infrangeri si o remiza in ultimele patru etape si a cazul pe locul sapte.

Pariuri pe Fotbal